Principii de elaborare a Planului cadru 2011-2013

Cel de-al doilea Plan cadru de acţiune pentru Alianţa Civilizaţiilor este conceput în spiritul principiilor transparenţei, deschiderii spre societatea civilă, cooperării şi comunicării. 

Obiectivele generice ale Alianţei Civilizaţiilor,  precum şi cele reflectate în primul plan de acţiune pentru România, rămân valabile şi pentru cel de-al doilea Plan naţional cadru.

 Agenda activităţilor păstrează aceeaşi structură ca şi planul precedent şi reflectă acţiunile tuturor membrilor Comitetului Director precum şi ale altor parteneri interesaţi din societatea civilă, care au prezentat contribuţii în etapa de dezbatere publică a proiectului.

 Acţiunile propuse nu reprezintă o listă exhaustivă ci un minimum de direcţii de interes cărora li se pot adăuga orice alte iniţiative care corespund obiectivelor, principiilor şi domeniilor prioritare ale Alianţei Civilizaţiilor, într-un orizont de timp de 3 ani (2011-2013).

template joomla